Comunicare, Media Și Industriile Creative
Denumire program în limba română:
Comunicare, Media Și Industriile Creative
Denumire program în limba engleză (conform diploma supplement):
Communication, Media and Creative Industries
Forma de învățământ: Zi, cu frecvență
Durata studiilor: 2 ani
Număr credite ECTS: 120
Profesii posibile la finalizarea studiilor:
243103 – Specialist marketing
243104 – Manager de produs
243105 – Specialist marketing online
Principalele domenii/ direcții de formare
Analiza discursului
Dialoguri interdisciplinare
Comunicare și relații publice
Relevanța programului pentru dezvoltarea personală
Programul de studii CMIC are ca obiectiv principal formarea unor absolvenţi care să înţeleagă foarte bine mecanismele media, să stăpânească pârghiile comunicării şi să le poată utiliza, în mod eficient, responsabil şi etic pentru stimularea unor sectoare de activitate în care creativitatea este un factor indispensabil. Ideea fundamentală pe care s-a bazat proiectarea masteratului CMIC este că industriile creative – industria cărţii, a spectacolului, afacerile care ţin de divertisment sau de promovarea tradiţiilor locale, etc. – nu sunt doar surse de venituri, ci şi incubatoare ale unor idei ce pot modifica profund mentalităţile.
În ceea ce priveşte misiunea de învăţământ şi de cercetare ştiinţifică specifică programului de studii universitare de masterat CMIC, aceasta corespunde tipului de masterat declarat: fiind un masterat profesional încadrat în DSUM Ştiinţe ale Comunicării, programul de studii Comunicare, media şi industriile creative are ca scop formarea de specialiști capabili să conceapă şi/sau să utilizeze strategii, tehnologii şi mijloace de comunicare eficiente, exploatând oportunitățile oferite de media, în vederea promovării şi dezvoltării produselor specifice industriilor creative. CMIC îşi propune deci să formeze absolvenți de înaltă calificare – competenți, creativi, întreprinzători, adaptabili, rezilienți – necesari în industriile editurilor, centrelor de cercetare şi instituţiilor/publicaţiilor culturale din țară sau din străinătate. Deținătorii unei diplome în CMIC vor fi capabili să-și gestioneze propria evoluție, dar și să influențeze în bine evoluția comunității căreia îi aparțin.
Cu alte cuvinte, programul de studii de masterat CMIC îşi propune să formeze absolvenţi capabili să se integreze, să muncească şi să învețe într-un mediu social, economic și cultural dinamic. Prin urmare adaptarea curriculei la exigenţele pieţei muncii din ce în ce mai diversificate constituie o prioritate: disciplinele studiate şi creditele acumulate sunt concepute astfel încât să faciliteze inserţia profesională a absolvenților, fiind însă suficient de flexibil formulate în documente încât să se adapteze fără efecte birocratice traumatizante la schimbările tot mai rapide și mai greu de prevăzut impuse de evoluția societății.
Industriile creative pentru care vom pregăti absolvenții masteratului propus vor avea într-un viitor apropiat efecte în următoarele cinci direcții:
Eradicarea pauperității și reducerea inegalității. Politicile educaționale și programele de studiu care vor exploata cultura autohtonă – tradiții, artefacte, muzică etc. – în mod creativ vor conduce la dezvoltarea micii industrii la nivel local și regional și vor antrena ocupațional segmente ale populației ignorate de politicile guvernamentale;
Egalitatea de gen. Producția de bunuri și servicii care implică inovație și creativitate va crea oportunități noi pentru femei;
Dezvoltare sustenabilă. Un atribut al industriilor creative este potențialul acestora de a stabili punți de comunicare între sectorul economic și cel cultural. Stimularea creativității conduce la creșterea angajării civice și la promovarea diversității culturale;
Partenariate globale de dezvoltare. O consecință a activităților din industriile creative este cooperarea internațională care atrage după sine dezvoltarea economică prin schimbul de know-how.
Strategii de incluziune socială a tineretului. Activitatea creativă angajează tineretul în producția de bunuri care sporesc încrederea în forțele proprii a tinerilor din zone defavorizate și stopează migrația către centre urbane mari sau către alte țări.
Extinderea accesului la noile mijloace de comunicare. Dezvoltarea sectorului economic care implică un grad înalt de creativitate și de utilizare a noilor tehnologii extinde și abilitatea utilizării acestor tehnologii în rândul populației din zonele mai puțin dezvoltate economic.
Stagii de practică de specialitate:
Acorduri de parteneriat pentru practica de specialitate și cea profesională cu: GRANT BOX CONSULTING S.R.L. Constanţa, MEDICHUB MEDIA S.R.L. București, S.C. MAVI CONCEPT INC S.R.L. Șcheia.
Convenții de practică cu specialitate cu instituții locale: GO VISUAL SRL Suceava, INTERMEDIA SRL Suceava, Consiliul Județean Suceava, SC Simply Mind SRL Zvoriștea-Suceava, Muzeul Național al Bucovinei Suceava, Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera” Suceava, Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava, Direcția Județeană pentru Cultură Suceava
Diplomă: de Master
Mobilități Erasmus+ (în ce țări ar putea efectua stagii de studiu sau de practică):
Higher School of Social and Media Culture – PL TORUN04, Polonia
Universita degli Studi Nicolo Cusano Telematica Roma – I ROMA31, Italia
The Jesuit Education Foundation – E BARCELO14, Spania
Istanbul Arel University – TR ISTANBU29, Turcia
Universite de Strasbourg – F STRASBO48, Franța
Universidade da Beira Interior – P COVILHA01, Portugalia