Două studente de la FLSC selectate pentru Bursa SILC (Séjour d’Immersion Linguistique et Culturelle), ediția a 25-a – mai 2024
Andreea Geană și Alexandra Macovei, studente în anul I, la specializarea Limba și literatura română – Limba și literatura franceză, din cadrul Facultății de Litere și Științe ale Comunicării a Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, au fost selectate pentru Bursa SILC (Séjour d’Immersion Linguistique et Culturelle), acordată din 1998 până în prezent de către Asociația ASAP (Association Sevriolaine d’Aide et de Partage).
Studentele vor beneficia de un sejur la Sevrier (în Haute-Savoie, Franța), timp de două săptămâni, cheltuielile de cazare, masă și transport pe durata sejurului fiind achitate integral din fondurile Asociației. Programul sejurului vizează exersarea limbii franceze în contexte de comunicare dintre cele mai variate și aprofundarea de competențe profesionale (comunicarea, traducerea și interacțiunea verbală dinamică în limba străină în contexte variate) și transversale (relaționarea în echipă ca reprezentanți/ambasadori USV, participarea la proiecte de benevolat cu impact asupra comunității).
La cea de a 25-a ediție, comisia de jurizare în fața căreia candidații au susținut proba interviului a fost formată din cinci membri din cei opt participanți la misiunea Asociației la Suceava, respectiv: Emmanuel Prieur (președintele ASAP), Madeleine Prieur (președinta comisie de jurizare), Christine Iltis, Monique Bon și Chlotilde Berthet.
Lector univ. dr. Elena-Camelia Biholaru, de la Departamentul de Limbi și Literaturi Străine, gestionează colaborarea dintre Universitatea „Ștefan cel Mare” și Asociația franceză, precum și procesul de selecție al candidaților pentru bursa SILC, de care au beneficiat până în prezent 54 de tineri.
Creat acum douăzeci și șapte de ani, Sejurul SILC le permite studenților de la specializarea Franceză a Facultății de Litere și Științe ale Comunicării să cunoască limba și civilizația franceză la ea acasă. Astfel, studenții au posibilitatea să descopere savoarea culturală și culinară a unui întreg patrimoniu, să își dezvolte simțul civic, să își valorifice tradițiile proprii, să își consolideze la modul practic cunoștințele dobândite în cadrul Programului de studiu și să aprofundeze achiziții culturale și sociale valoroase în devenirea lor personală și profesională.